Oare ce nu se uită niciodată?

Aparent mergem înainte,spunea Novalis şi tind să-l cred pentru că o zilele trecute am primit o întrebare ce mă ţine pe gânduri ( şi nu-mi dă drumul odată…) .

Întrebarea Ce nu se uită niciodată? m-a dus departe şi m-a întors,m-a răzvrătit fără să vreau,fără să cer ori să întreb.

Am răspuns fulger: Prima iubire. Şi mi-am dat seama că prima iubire,primul sentiment că ai face chiar orice pentru cel drag ( ştiu că sună precum un clişeu,dar e adevărat),primul semn al “eternei iubiri”, primul,prima… Se ştiu şi se simt al naibii! Şi dacă nu e să fie el sau ea,doare al naibii de tare.

Reuşeşti astfel prima performanţă de a avea semn de bună purtare toată viaţa ,acolo în stânga.

Se mai întâmplă să laşi de la tine,să uiţi vorbe ce poate dor şi în prezent… Ştie cineva cum se tratează “boala” asta?

Ştii că nu vei uita şi de fiecare dată treaba asta te va răscoli până în adâncul… tău,dar poţi oare să ignori? Să iei o piatră şi să o pui în locul inimii?

Oare ?!

Spun doar că doare ,că vrei înapoi acea perioadă,persoana,timpul înapoi,ah,totul,totul,totul! Dar se poate numai în vis,pentru că de acolo nu poate pleca…

Lasa un comentariu