Când ai impresia că nimeni nu știe nimic despre tine

Nici nu ai idee cum sunt,ce simt,ce vreau,de ce mai sper, ce-mi doresc,ce am,ce cred,ce urăsc,de ce fac bine şi puţin rău,de ce iubesc,de ce nu te vreau,ce aşteptări am de la viaţă ( de la oameni,de la tine, de la duşmani,prieteni,străini), de ce mai cred în iubire când sărăcuţa e pe moarte din cauza ignoranţei oamenilor, de ce mai sper că urmaşii mei vor trăi într-o lume muuuult mai bună decât aceasta, de ce iubesc marea,oraşul meu, Academia Navală Mircea Cel Bătrân, Bricul Mircea, navele, portul, nisipul,apa,aerul,faleza,Cazino-ul, parcul, copiii,băncile din parc,castanii, copilăria,cărţile,anticariatele,obiectele vechi de artă, bijuteriile din argint,câinii,pisicile birmaneze( tigratele şi persanele),stilourile,cerneala,tuşul indian,cafenelele,cafeaua dimineaţa, florile,aerul curat,familia,liniştea.

Nu ştii nimic despre mine.

Nu,chiar nu ştii.

Nu ştii cum e să te deschizi oamenilor,ştiind că te vor răni la odată ş-odată. Dar încă mai speri.

Şi speri, şi iar speri…. şi tot aşa. La infinit. Pentru că aşa sunt.

Lasa un comentariu